DeKlausen - management and sales consulting
HOME CONTACT HARTA
 
 
Training Specializat Team Building
Consultanta Management Consultanta Resurse Umane
Construim echipe durabile
 
 
Prezentare
Echipa
Centru de Presa
Implicare Sociala
Contact

UZZI

Am realizat ca, asa cum fiecare membru al unei echipe are rolul lui, UZZI ne invata lectii de viata.

Lectia nr. 6: Nu rata oportunitatile ce iti apar in cale

In ce priveste mancarea, Uzzi nu se da inlaturi de la nimic dar mananca totul cu masura. Am mai observat ca desi isi cunoaste bine orele mesei, nazdravanul nostru nu rateaza nici o alta gustarica care se iveste intre mese, dar tine mult cont de preferintele lui.

Traducand aceste aspecte, putem deduce ca deseori in viata de business sau chiar de familie, spre deosebire de Uzzi, se poate intampla sa nu vedem oportunitatile ce apar in cale din cauza faptului ca ne focusam atentia pe lucrurile cotidiene, pe care le facem zi de zi cu o normalitate mai mult decat evidenta.

Napoleon Hill ne spune ca nu trebuie sa cautam oportunitatile la distanta, ci in apropiere, chiar in locul in care ne aflam. Asa ca haideti sa poposim mai mult cu gandul asupra oportunitatilor potentiale si sa lasam loc visarii, sanselor si bucuriilor ce vor urma sa apara

Lectia nr. 5: Atragi ceea ce esti, cand esti!

Este deja bine stiut ca Uzzi ne infrumuseteaza vietile prin simpla lui prezenta. Mereu are grija sa ne fure un zambet si o face fara sa-si dea seama. Am observat ca desi are multi vecini-catei, nu-si petrece timpul in egala masura cu toti si cu unii se joaca mai mult.

De ce oare face asta? Sa fie pentru faptul ca unii se aseamana mai mult cu el?
Facand o referire la noi, ca oameni, mi-am amintit de o binecunoscuta zicala care spune ca suntem media celor 5 oameni cu care ne petrecem cel mai mult timp si meditand asupra acestui lucru am realizat ca suntem de fapt, media tuturor oamenilor cu care interactionam. Cred asta pentru ca relatiile cu cei din jurul nostru si perspectivele de viata sunt cele care ne formeaza in timp si ne definesc ca persoana.

Asadar, fiti mereu autentici in relatiile cu cei din jur, creati relatii frumoase indiferent de natura lor si atrageti ceea ce sunteti, cand sunteti. :-)

Lectia nr. 4: Bucura-te de oamenii dragi!
Una dintre cele mai importante lectii pe care Uzzi mi le-a predat a fost sa ma bucur de compania oamenilor importanti din viata mea.

Se intampla uneori sa plec grabit dimineata si sa uit sa-l scot afara, de cele mai multe ori ramane singur cate jumatate de zi insa atunci cand revin, Uzzi ma iarta pentru toate si simt cum devin, intr-o clipa, lumea lui. Se bucura cu toata fiinta lui, sare pe mine, ma cere la joaca si-mi ofera prietenia lui sincera si neconditionata.

Va recomand si voua sa-i urmati exemplul – in relatiile cu cei dragi lasati deoparte resentimentele, supararile, grijile. Pretuiti momentele petrecute in familie sau cu prietenii, acordati-le timp, importanta, valoare.

Pana la urma, ei sunt universul nostru.

Lectia nr. 3 : Trage cate un pui de somn in timpul zilei
Poate o sa zambiti, dar da, este adevarat, somnul in repriza scurta in timpul zilei este extrem de benefic.

Este dovedit stiintific ca dupa un scurt somn de dupa-amiaza corpul se reincarca energetic. Un studiu din 2007 efectuat pe 24000 adulti de catre Harvard School of Public Health a dovedit ca cei care dorm la amiaza aveau o un risc mai mic cu 40% de mortalitate datorata unei afectiuni cardiace . Studiul a fost efectuat in Grecia , cu o binecunoscuta “siesta culture".

Un alt studiu a aratat ca un somn de 45 min. in fiecare zi scade tensiunea arteriala (cercetare din 2011, Allegheny College).

Leonardo Da Vinci, Napoleon, John F. Kennedy sau John D. Rockefeller sunt cu totii cunoscuti pentru obiceiul lor de a-si reface energia cu cate un pui de somn de dupa-amiaza.

Asa ca, nu vad de ce sa nu va gasiti un loc bun dupa pranz si…. somn usor!

Lectia nr. 2 : Butonul fericirii e in mine
Cu siguranta atunci cand ai un caine in preajma esti mai fericit. UZZI are efectul acesta asupra noastra. Cand este pe langa noi se bucura, da din coada voios, sare si topaie, isi manifesta veselia din toata fiinta lui, indiferent daca ii oferi ceva sau nu. Nu are niciodata probleme, nu are depresii. Da din coada fericit.

Dragostea unui caine nu are limite, te iubeste asa cum esti, neconditionat. Fara intrebari. Nu se teme ca va fi ranit, nu face scenarii de genul “cum ar fi daca…”. Nu are un anumit scop in dragostea lui, nu iti spune “te iubesc daca ma iubesti sau daca imi dai…”. La fel de mult se bucura de un os, de mingea aruncata pe iarba sau de harjoneala de pe covor. Si este asa nu pentru ca isi propune sa se bucure, ci vine din interiorul lui, are un buton al fericirii care se activeaza automat langa cei dragi. Si pentru asta il invidiez, este un norocos.

Noi, oamenii, suntem construiti usor altfel. Butonul e tot acolo, in fiinta noastra, nefunctionand insa ca un automatism. De aceea este necesar un antrenament voluntar. Poti alege in mod constient sa fii fericit, indiferent de context. La nevoie, poti sa activezi butonul si sa traiesti o stare interioara buna, pozitiva, fericita. Sa FII.

Lectia nr. 1: Traieste in PREZENT
Nu regreta trecutul, nu reflecta exagerat asupra viitorului. Cand aloci prea mult timp zilei de "ieri" sau de "maine", pierzi momente pretioase din prezent, care se intampla ACUM.